Luni, 17 august, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat o acțiune pe DN 6, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere și creșterea gradului de siguranță a participanților la trafic.
Pentru desfășurarea activităților, au fost instituite cinci filtre fixe și mobile pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, în acțiune fiind angrenați polițiști din cadrul structurilor de rutieră și ordine publică, acționând cu mijloace tehnice de măsurare a vitezei de tip TruCam, precum și celelalte mijloace tehnice din dotare.
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în cadrul acțiunii, polițiștii au efectuat aproape 20 de testări pentru depistarea consumului de alcool și două pentru depistarea substanțelor psihoactive.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, dintre care șase au fost pentru neportul centurii de siguranță, două fiind aplicate conducătorilor de trotinete.
Ca măsură complementară, polițiștii au retras trei certificate de înmatriculare, iar 12 vehicule au fost verificate cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, în cadrul activităților beneficiind de sprijin și din partea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
„Obiectivul nostru a fost atins, pe durata desfășurării acțiunii nefiind înregistrate accidente rutiere.
Polițiștii rutieri vor continua activitățile de prevenire și control pe drumurile publice din județ, în vederea reducerii riscului rutier și prevenirii producerii accidentelor.
Recomandăm conducătorilor auto să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și trafic, să păstreze o distanță corespunzătoare între autovehicule și să nu conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive”, se mai arată în comunicatul de presă. (Foto: IPJ Caraș-Severin)
Geanina LUCA