0 2 minute 3 ani

În cadrul activităţilor organizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin pentru sărbătorirea Zilei Poliției Române, care au cuprins concursuri de tir şi de tenis de masă, astăzi s-a desfășurat competiția de fotbal pe echipe, la care au participat 12 formaţii alcătuite din polițiști din cadrul inspectoratului, ai polițiilor municipale și orășenești. Echipele au jucat în paralel, atât în Sala de sport a Centrului Universitar UBB Reșița, cât și pe terenul sintetic Park Arena.

În semifinale au intrat echipa Poliției Municipiului Caransebeș, care a disputat un joc cu cea a Poliției Stațiunii Băile Herculane, și echipa Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care a jucat cu cea a Poliției Municipiului Reșița. Echipa care a câștigat cupa și titlul de campioană este echipa ,,Mascaților”, acum aceștia purtând doar echipamente de protecție specifice fotbalului, care a făcut cel mai bun joc din competiție. Pe locul al doilea s-au situat cei de la Băile Herculane, iar locul trei a revenit poliţiştilor de la Caransebeș, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.

Sorin ROGOZ