Astăzi, în jurul orei 15.30, pe DN 6, la Km 389+500 m, în afara localității Mehadia, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule (TIR).
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, în urma impactului, o femeie în vârstă de 24 de ani, pasageră pe bancheta din spate a autoturismului, a decedat. Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a fost transportat la spital în stare de inconștiență, iar un minor în vârstă de aproximativ 3 ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul alcooltest pentru depistarea consumului de alcool, rezultatul fiind negativ.
Din primele informații oferite de sg.-maj. Iulia Rusan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic” al județului Caraș-Severin, în autoturism se aflau trei persoane, respectiv doi adulți și un minor. Șoferul autotrenului era conștient.
La locul evenimentului au acționat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane și Detașamentului de Pompieri Caransebeș, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. În sprijin au intervenit, de asemenea, și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
„Victima de sex feminin, găsită încarcerată și inconștientă, a fost extrasă de către echipajul de descarcerare al ISU Caraș-Severin. În ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, aceasta a fost declarată decedată. Cea de-a doua victimă, un bărbat inconștient, a fost preluată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean și transportată la Spitalul Municipal Orșova. De asemenea, un minor în vârstă de aproximativ 3 ani, conștient, a fost preluat de un alt echipaj SAJ și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale”, se mai arată în comunicatul de presă. (Foto: ISU „Semenic”)
Sonia BERGER