0 5 minute 8 ore

În perioada 7-9 martie, polițiștii rutieri din Caraș-Severin au acționat în vederea prevenirii și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, aplicând aproape 600 de sancțiuni contravenționale celor care au încălcat normele rutiere în vigoare.
Ca măsură complementară, au fost reținute 37 de permise de conducere și au fost retrase 25 de certificate de înmatriculare.
Astfel, pentru abaterile constatate în perioada menționată, polițiștii au aplicat 588 de sancțiuni contravenționale, dintre care 207 pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum, am fost informați printr-un comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
17 conducători auto au fost înregistrați de aparatele radar în timp ce circulau cu autovehicule depășind limitele de viteză cu peste 50, respectiv peste 70 de km/h. În toate cazurile au fost aplicate sancțiuni contravenționale și au fost reținute permisele de conducere pentru 3 și 4 luni.
De asemenea, au fost constatate 10 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 7 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Astfel, în data de 8 martie, la ora 14.50, polițiști de la Poliția Stațiunii Băile Herculane au oprit pentru control, pe DJ 608, în afara localității Globurău, un autoturism condus de un bărbat de 48 de ani, din Mehadia, care avea o alcoolemie de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, acesta nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Bărbatul a fost condus la Centrul de Permanență, unde i-au fost prelevate mostre biologice. Bărbatul de 48 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului. Cercetările sunt continuate în acest caz pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui autovehicul fără permis de conducere.
Totodată, duminică, 9 martie, la ora 02.45, polițiști de la Poliția Municipiului Caransebeș au oprit pentru control, pe DC 23, în Armeniș, un autoturism care nu avea montate plăcuțe cu numere de înmatriculare. La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat de 49 de ani, din localitate. Acesta avea o alcoolemie de 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat, nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu era înmatriculat în circulație. Și în acest caz, cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz.
Tot în data de 8 martie, la ora 16.35, polițiști de la Biroul Rutier Caransebeș au oprit pentru control, pe strada Moise Groza, un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din Caransebeș. Acesta a fost testat cu aparatul etilometru și avea o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cei în cauză au fost conduși la spital unde le-au fost prelevate mostre biologice, iar cercetările sunt continuate în cadrul dosarelor penale întocmite.
„Săptămâna aceasta, poliţiştii rutieri acţionează pentru reducerea consecinţelor accidentelor de circulaţie prin conştientizarea ocupanţilor autovehiculelor cu privire la importanţa utilizării centurii de siguranţă și a dispozitivelor de fixare omologate. În perioada 10-16 martie, poliţiştii rutieri din Caraș-Severin desfăşoară acțiunea SEATBELT, conform calendarului de activităţi al Organizaţiei Europene a Poliţiilor Rutiere – ROADPOL. Acţiunea are drept scop conştientizarea conducătorilor auto şi a ocupanţilor autovehiculelor cu privire la importanţa folosirii centurii de siguranţă şi/sau a altor dispozitive de retenţie omologate în cazul producerii accidentelor de circulaţie”, se mai arată în comunicatul IPJ Caraș-Severin. (B. Meteș)

Lasă un răspuns