0 2 minute 22 de ore

La sfârșitul săptămânii trecute, în Sala AREO Events din Odorheiu Secuiesc – Harghita s-a desfășurat Gala Campionilor Federației Române de Motociclism 2024. Pentru al treilea an consecutiv, caransebeșeanul Casian Ivan, în vârstă de 17 ani, s-a clasat pe podiumul competiției, de data aceasta la Clasa PRO, ocupând locul 3 după 9 etape, în 2023 fiind vicecamion național la Clasa EXPERT, iar în 2022 campion la Clasa HOBBY.
„De când am intrat în această lume a motociclismului, îmi doream foarte mult să fiu cel mai bun, fapt care s-a și întâmplat. Astăzi, în al treilea Campionat EnduroCross am urcat din nou pe podium pe locul 3 Clasa PRO la Gala Campionilor FRM 2024. Este o reușită la care speram încă de la primul meu concurs de EnduroCross. Știind ca este greu și nu este doar o joacă, ambiția mi-a fost prea mare și am mers mai departe în lumea competițiilor, dar, cu mult antrenament în spate, întâmpinând multe dificultăți, cu trasee grele și cu multe emoții la pachet, am depășit toate aceste momente cu brio.
Mulțumesc pentru susținere părinților și totodată QCT”, a scris tânărul campion caransebeșean pe pagina sa de socializare.
Casian este elev în clasa a XI-a la Liceul Tehnologic de Aviație „Max Ausnit” din Caransebeș și este legitimat la Quad Club Timişoara.
Cosmin VLAD

Lasă un răspuns