0 2 minute 8 ore

În perioada 21-24 noiembrie, la București, la Romexpo, se desfășoară ediția de toamnă a Târgului de Turism al României. La acest eveniment național participă și o delegație a Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, care a prezentat o expoziție cu 15 costume populare, șapte bărbătești și opt femeiești, din Banat, de pe Văile Timișului, Bistrei, Carașului, Almăjului, chiar și din zona Lugojului de la Făget, vechi de peste 100 de ani, care au fost atât donate, cât și achiziționate de către această instituție de cultură, după cum ne-a informat managerul interimar Diana Țîrdea.
Arta tradițională din zona etnografică a Banatului de Munte a atras atenția și reporterilor de la Antena 1, astfel că astăzi, în direct la emisiunea „Bună Dimineața cu Răzvan și Dani”, Diana Țîrdea a vorbit despre expoziția de costume populare a muzeului influențată de diversitatea etnică și geografică a regiunii.
Sonia BERGER

Lasă un răspuns