0 2 minute 3 luni

Confirmat prin vot pentru cel de-al doilea mandat, primarul comunei Turnu Ruieni, Cosmin Belci, își respectă angajamentele luate față de cetățeni.
Luni, 12 august, el a semnat la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, în prezența ministrului Adrian Ioan Veştea și a secretarului de stat, Daniel Surdu, un proiect de finanțare în valoare totală de 7.317.880,75 lei pentru înființare sistem de canalizare și stație de epurare în localitatea Zlagna și extindere rețele sat Borlova, Comuna Turnu Ruieni, ne-au informat reprezentanţii Organizaţiei PNL Caraş-Severin.
Lucrările se desfășoară prin proiectul realizat de PNL, Programul Anghel Saligny, care reflectă proiectele propuse de către primării și consilii județene și aprobate de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
„Mă bucur pentru aprobarea acestui nou proiect pentru comuna noastră și mulțumesc pentru sprijin și consultanță colegului nostru din Caraș-Severin, Daniel Surdu, cel care a rămas devotat bănățenilor din postura sa de secretar de stat”, a declarat tânărul primar Cosmin Belci. (B. Meteş)