0 3 minute 4 luni

În cursul zilei de astăzi, pe Facebook au circulat un film şi câteva fotografii în care o persoană explica faptul că maşina sa a fost lovită de un autoturism aparţinând Poliţiei sau Jamdarmeriei, care a virat brusc şi fără să semnalizeze.
Cu privire la acest eveniment, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin a emis un comunicat pe care îl redăm în continuare.
„Cu privire la imaginile postate pe o rețea de socializare în care se observă momentul producerii unui accident rutier fără victime, în care a fost implicată o autospecială de poliție din dotarea Poliției Municipiului Caransebeș, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin este abilitat să facă următoarele precizări:
În urma verificărilor efectuate de polițiști de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier, s-a stabilit că, în timp ce un agent de poliție de la Poliția Municipiului Caransebeș, aflat în timpul serviciului, conducea o autospecială de poliție, pe DN 6, în localitatea Jupa, la Km 460, din direcția Lugoj către Caransebeș, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând pe sensul opus de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 34 de ani, din comuna Constantin Daicoviciu. În urma accidentului nu au fost persoane rănite, rezultând avarierea celor două autoturisme. Atât agentul de poliție, cât și conducătoarea auto au fost testați cu privire la consumul de alcool și substanțe psihoactive, rezultatele fiind negative în ambele cazuri. Accidentul a fost soluționat conform OUG 195 din 2002, polițistul fiind sancționat contravențional”. (Foto: Facebook/Covaciu Ionuţ-Daniel)
Cosmin VLAD