0 3 minute o lună

A fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizare DJ 684 pe traseul DN68A (Coșava) – Tomești – Luncanii de Jos – Ruschița – Voislova (DN 68A). Legătură cu județul Hunedoara la DJ 687D”, prin Programul Regional Vest, gestionat de ADR Vest. Astfel, o serie de obiective turistice vor fi mai accesibile pentru turiști, iar autostrada mai aproape de localnici – acestea fiind principalele beneficii ale modernizării celor 56 de kilometri ai Drumului Județean 684 care va conecta județele Caraș-Severin, Timiș și Hunedoara.
Locuitorii din patru comune vor avea acces mai ușor către Autostrada A1 și, implicit, către locurile de muncă, servicii și centre urbane. Este vorba de Tomești, din Timiș, Zăvoi și Rusca Montană, din Caraș-Severin, și Lunca Cernii de Jos, din Hunedoara. În acest moment, drumurile care conectează aceste zone sunt foarte greu practicabile cu autoturismul. Practic, drumul va avea două componente – una ce leagă județele Timiș și Caraș-Severin, pe traseul Coșava – Tomești – Luncanii de Jos – Rusca Montană – Voislova, celălalt urmând să lege județul Caraș-Severin de Hunedoara, pe traseul Rusca Montană – Lunca Cernii de Jos, unde va face conexiunea cu DJ 687D (modernizat prin Regio-POR 2007-2013), care traversează alte zone turistice și duce spre municipiul Hunedoara, am fost informați de reprezentanții ADR Vest.
În proiect vor fi investiți 88 de milioane de euro, iar din această sumă aproape 48 de milioane de euro sunt fonduri nerambursabile, prin Programul Regional Vest, gestionat de ADR Vest.
Lucrările includ modernizarea carosabilului, amenajarea podețelor și podurilor, asigurarea scurgerii apelor pluviale, consolidarea versanților și creșterea siguranței circulației. Proiectul cuprinde inclusiv sectoare de drum montan dificil, unde vor fi realizate lucrări complexe de lărgire și consolidare.
Proiectul va fi implementat în parteneriat de Consiliile Județene Timiș (ca lider de proiect), Caraș-Severin și Hunedoara și are ca termen de finalizare data de 30 iunie 2029, se mai specifică în comunicatul ADR Vest.
Bogdan NAUM