Astăzi, 7 decembrie, în urma activităților de control efectuate pe linia respectării prevederilor legale privind deținerea, comercializarea, importul, depozitarea și folosirea articolelor pirotehnice, polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Caraș-Severin și Secția 2 Poliție Rurală Caransebeș au ridicat 85 de kilograme de articole pirotehnice deținute fără drept, fiind întocmite trei dosare penale pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Astfel, în cursul nopții trecute, la ora 02.00, polițiștii au oprit pentru control, în comuna Teregova, un autoturism condus de un bărbat de 25 de ani din localitate, în interiorul mașinii fiind găsită cantitatea de 80 de kg de articole pirotehnice din categoriile F2 și F3, deținute fără drept, ne-a informat Alina Boeru, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin.
Tot astăzi, polițiști de la Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au ridicat de la două persoane din Oravița și comuna Constantin Daicoviciu aproximativ 5 kilograme de articole pirotehnice din categoria F3. În toate cazurile au fost întocmite dosare penale, iar polițiștii continuă cercetările. De asemenea, polițiștii continuă acțiunile și în perioada următoare.
„Cu petardele nu e de joacă!
Vă reamintim că în conformitate cu legislația în vigoare: orice operațiune cu articole pirotehnice fără drept constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă! folosirea petardelor din categoria P1, de tip „emițător de sunet”, în scop de divertisment, este interzisă de lege!
Nu este permisă folosirea articolelor pirotehnice în următoarele situații: între orele 24.00 și 06.00, cu excepția evenimentelor de interes local, național sau internațional, în baza aprobării autorităților locale; la o distanță mai mică de 50 de metri de construcțiile de locuințe cu până la 4 niveluri și la mai puțin de 100 de metri față de cele cu peste 4 niveluri; la o distanță mai mică de 500 de metri de instalațiile electrice de înaltă tensiune, de locurile de depozitare și livrare a combustibililor lichizi sau sau solizi, de instalațiile de gaze; în locurile în care există riscul producerii de alunecări de teren, avalanșe sau căderi de pietre; pe drumurile publice deschise circulației rutiere, pe aleile pietonale și în spațiile deschise cu aglomerări de persoane; la o distanță mai mică de 500 de metri de păduri.
Pentru a preveni incidentele nedorite și chiar victimizarea populației prin folosirea unor materiale pirotehnice neconforme prevederilor legale, precum și pentru menținerea unui climat de siguranță publică în preajma Sărbătorilor de iarnă, cetățenii au obligația de a achiziționa doar obiecte pirotehnice permise de lege”, se mai arată în comunicatul de presă al IPJ Caraş-Severin.
Bogdan NAUM