Luni, 25 mai, în intervalul orar 11.00–15.00, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin au desfășurat o acțiune amplă pe Drumul Național 6, având ca principal scop prevenirea accidentelor rutiere și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente grave de circulație.
În cadrul activităților au fost instituite cinci filtre rutiere, fixe și mobile, pe tronsoanele cu risc rutier ridicat, fiind angrenați polițiști din structurile de poliție rutieră și ordine publică.
Pentru monitorizarea traficului și depistarea abaterilor au fost utilizate patru aparate radar tip TruCam, precum și alte mijloace tehnice specifice, am fost informați de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.
Pe parcursul acțiunii, polițiștii au efectuat peste 20 de testări pentru consumul de alcool și trei pentru depistarea consumului de substanțe psihoactive.
Polițiștii au constatat o infracțiune la regimul rutier, respectiv conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere.
Totodată, oamenii legii au aplicat aproape 60 de sancțiuni contravenționale, dintre care peste 40 pentru depășirea regimului legal de viteză și pentru efectuarea de depășiri neregulamentare, cinci pentru neportul centurii de siguranță, una pentru conducere sub influența alcoolului și șapte pentru alte abateri la regimul circulației pe drumurile publice.
Ca măsuri complementare, polițiștii au reținut aproximativ 30 de permise de conducere, dintre care peste 20 pentru depășiri neregulamentare, două pentru depășirea vitezei legale și unul pentru conducere sub influența alcoolului, și au retras trei certificate de înmatriculare.
În cadrul acțiunii, cu sprijinul reprezentanților Registrului Auto Român, au fost verificate tehnic nouă autovehicule.
Pe durata desfășurării activităților nu au fost înregistrate accidente rutiere.
Polițiștii au desfășurat și activități preventive, adresând recomandări conducătorilor auto privind respectarea normelor de circulație și adoptarea unei conduite preventive în trafic, se mai precizează în comunicatul de presă. (Foto: IPJ Caraș-Severin)
Mădălina DOMAN
