Joi, 6 ianuarie, credincioşii din Caransebeş au sărbătorit Praznicul Botezului Domnului, prin participarea la Liturghie și la Sfințirea Aghesmei Mari la Catedrala Episcopală, slujbele fiind oficiate de PS Lucian, alături de un sobor de preoți și diaconi.
În final, participanţii la eveniment au fost binecuvântați cu apă sfințită de către Părintele Episcop și au primit Agheasma Mare pentru a o folosi la casele lor.
Și în ajunul Bobotezei a fost săvârșită slujba de sfințire a Aghesmei Mari, aceasta fiind îmbuteliată în 3.000 de sticle, astfel încât credincioșii să o poată lua în condiții de igienă. Apa care este sfințită de Bobotează se va păstra tot timpul anului și se va gusta din ea în ziua Botezului Domnului, opt zile după praznic, dar și atunci când suntem bolnavi sau în mari ispite și încercări, notează Episcopia Caransebeşului pe site-ul propriu. (Foto: Episcopia Caransebeşului)
Ştefan ISAC