0 2 minute 4 luni

În cursul zilei de ieri, în cartierul reşiţean Câlnic, în spatele staţiei Mol, a izbucnit un incendiu vegetație uscată. Au intervenit de îndată peste 30 de pompieri de la Detașamentul Reșița, cu opt autospeciale, ne-a informat Remus Bojunescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” Caraş-Severin. În urma recunoașterii efectuate din elicopter, s-a constatat că arseseră aproximativ 60 ha de vegetaţie.
În cursul acestei dimineţi, Remus Bojunescu ne-a informat că se acționează pentru lichidarea incendiului, se face schimbarea personalului, pentru sprijin urmând să sosească la faţa locului 10 militari de la Detaşamentul Caransebeş, cu două autospeciale, şi un microbuz cu cinci militari de la Oravița
În momentul de faţă se acționează cu doi ofițeri, 26 de militari și nouă autospeciale de stingere.
În urma incendiului nu s-au înregistrat victime, ne-a mai informat purtătorul de cuvânt al ISU „Semenic”.
Cosmin VLAD