caransebes.ro - Grupurile de elevi vor avea acces gratuit caransebes.ro - Grupurile de elevi vor avea acces gratuit foto: caransebes.ro

Patinoarul va fi deschis de Sfantul Nicolae. Grupurile de elevi vor avea acces gratuit

18 Noiembrie 2016

Primaria Caransebes a decis sa inchirieze si in acest an un patinoar pentru amatorii de relaxare in aer liber.

Administratia locala a alocat prin Consiliul Local suma de 130.000 de lei. La fel ca si in anii trecuti, patinoarul va fi amplasat in Parcul Dragalina din zona centrala a municipiului. ”Inaugurarea patinoarului va fi facuta in data de 6 decembrie, locul fiind amenajat pana pe 12 februarie. Accesul pe patinoar se va face zilnic intre orele 10.30-21.30, intre orele 13-16 fiind o pauza pentru a permite refacerea ghetii. Tariful pentru acces este de 5 lei, tarif identic ca acum zece ani cand a fost adus un patinoar artificial pentru prima data la Caransebes.”, a declarat pentru caransebes.ro Luminita Verdes, sef Serviciu Public ”Piata Gugulanilor”, institutie aflata in subordinea Consiliului Local Caransebes. Gugulanii au la dispozitie 150 de perechi de patine, pretul de inchiriere al unei perechi fiind de 5 lei. Grupurile de elevi care doresc sa foloseasca patinoarul o pot face gratuit doar daca se programeaza.

Etichetat cu
  • Facebook
  • Twitter
  • Youtube
Top